Treceți la conținutul principal

Absorbție de 98,41% pe POSCCE!

POSCCE a atins pragul de 98,41% absorbție prin transmiterea de către Autoritatea de Certificare și Plată (ACP) la Comisia Europeană a declarației de plată nr. 35/04.08.2016. Astfel, Autoritatea de Management a intrat în procesul de recuperare a prefinanțării, adică plățile intermediare plus pre-finanțarea au depășit 95% din alocarea programului.

La acest moment, Comisia Europeană va plăti doar 178.916.886,84 din totalul de 265.534.606,62 Euro (aferent declarației mai sus menționate), plățile către România oprindu-se la un prag de 95% grad de absorbție, conform regulamentului CE 1083 din 2006.

Diferența de 86.617.719,78 Euro stinge o parte din prefinanțarea acordată inițial programului, în valoare de 229.879.989,81 Euro. La acest moment, din prefinanțarea inițială au mai rămas 143.262.270 Euro, sumă care va fi acoperita odată cu următoarea declarație de cheltuieli, pe care o MFE a transmis-o pe 1 septembrie, la ACP.

După acoperirea prefinanțării, declarația de cheltuieli va constitui și un fond de rezervă pentru închiderea programului, fond care va fi recalculat ca urmare a finalizării procesului de închidere, Comisia urmând să plătească soldul final.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Vizualizări: 159

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Farmacie înfiinţată în satul Amara cu sprijinul EBC

Locuitorii satului Amara din comuna Balta Albă (jud. Buzău) îşi vor vedea un al doilea mare vis împlinit. După renovarea şi modernizarea dispensarului medical, prin programul “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC) derulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost posibilă înfiinţarea unei farmacii. Astfel localnicii vor fi scutiţi de drumurile istovitoare până la Râmnicu Sărat şi cheltuielile aferente, uneori peste posibilităţile lor materiale.

O farmacie în localitatea lor natală rămăsese dorinţa cea mai mare a locuitorilor satului Amara, după reabilitarea şi dotarea la standarde europene a Dispensarului Medical, realizată în anul 2010 la iniţiativa managerului RECL Simona Necula. Tot prin eforturile sale susţinute şi cu mijloacele IT&C puse la dispoziţie prin programul EBC, această dorinţă va deveni realitate în scurt timp. Înfiinţarea farmaciei era absolut necesară, deoarece oamenii din comunitate, majoritatea în vârstă şi cu o stare de sănătate precară, s…

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

ADR Centru a învăţat cum să atragă eficient fonduri europene de la Landul Brandenburg

Împlinirea a 10 ani de parteneriat româno – german din Regiunea Centru a fost marcată printr-o conferinţă internaţională organizată joi, la Alba Iulia, de Agenţia de Dezvoltare Regională cu sprijinul Reprezentanţei Landului Brandenburg în Regiune şi cu sprijinul Ministerului Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania. Conferinţa a fost organizată pentru a marca împlinirea a 10 ani de la semnarea primului contract dintre ADR Centru şi Ministerul Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania, privind colaborarea în cadrul Proiectelor de Twinning, parteneriat instituţional între administraţii. În cadrul conferinţei nu am discutat doar despre activităţile derulate în comun în ultimul deceniu, ci mai ales despre viitoarele provocări şi oportunităţi de abordare ale acestora. Am beneficiat de know-how german pentru pregătirea implementării acestor programe şi acum vom demara colaborarea pentru întocmirea unor proiecte viabile, care să răspundă cerinţelor Strategiei Europa 2020″…