Treceți la conținutul principal

PNDR: Cum se depun cererile de finanțare a investițiilor neagricole din zona rurală

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide mâine, 28 iulie, o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 prin care sunt finanțate proiectele de investiții în activități neagricole derulate în mediul rural.
Astfel, în perioada 28 iulie – 30 noiembrie 2016, AFIR va primi on-line proiecte de investiții pentru Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone ruraleși pentru Submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.

Solicitanții de fonduri europene au la dispoziție în 2016, pentru cele două Submăsuri, 158 milioane de euro, din care 73 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea 100% nerambursabilă a Planurilor de Afaceri prin submăsura (sM) 6.2 și 85 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea cu până la 90% nerambursabilă a proiectelor de investiții prin submăsura (sM) 6.4.

Sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 iulie 2016, ora 9.00 – 30 noiembrie 2016, ora 16.00 pentru sM 6.2 și sM 6.4.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției www.afir.info.
Pragul minim este de 15 puncte pentru sM 6.2 şi de 10 puncte pentru sM 6.4 – acestea fiind şi pragurile de calitate aferente ultimei luni (noiembrie) din sesiune. Pragurile lunare de calitate pornesc pentru ambele sumbăsuri de la 60 de puncte în perioada 28 iulie – 31 august, scad la 45 de punte în luna septembrie şi la 30 de puncte în octombrie.

Pentru această sesiune, plafonul maxim de depunere a proiectelor este de 200% faţă de suma anuală alocată fiecărei submăsuri.

Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice ale sesiunii şi ale etapelor de depunere, când sesiunea va rămâne deschisă indiferent dacă suma alocată va fi epuizată.

Măsurile sunt în linie cu „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian Cioloș în luna martie 2016, prin care se urmărește, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secțiunea Obiective, subsecțiunea Strategii-Politici-Programe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

POR: Apel lansat pentru proiecte 2.1 A ITI Delta Dunarii, cu depunere incepand din 10 mai

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat, în data de 10.04.2017, apelul de proiecte nr. POR 2017/2/2.1.A/ITI/1, aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoa…

2,66 miliarde euro disponibili pentru fermierii din România pentru aplicare măsuri de mediu și climă

Fermierii din Regiunea Centru pot accesa angajamentele aplicabile măsurilor de mediu şi climă în cadrul cărora sunt disponibile sume de cca. 2,66 miliarde euro (Măsura 10 – 1,071 miliarde euro, Măsura 11 – 236,42 milioane euro, Măsura 13 – 1,355 miliarde euro).

Cu scopul asigurării tuturor informațiilor necesare pentru continuarea angajamentelor deschise pe parcursul anilor precedenți care se află în derulare în acest an, dar şi pentru asigurarea sprijinului necesar pentru deschiderea unor noi angajamente în anul 2017, au fost elaborate o serie de documente informative şi de ghidare, utile în accesarea şi implementarea cu succes a angajamentelor. Printre acestea găsiți pliante informative privind schemele / măsurile de plată pentru care se poate solicita sprijin prin cererea unică de plată în campania 2017, completarea electronică a cererii unice de plată, normele de eco-condiţionalitate aplicabile, dar lista zonelor eligibile, hărți și alte materiale informative.

Pentru a aduce aces…

POR: A fost prelungită perioada de depunere și pe apelurile de proiecte pentru infrastructura de transport (6.1) și eficiență energetică - clădiri publice (3.1A)

MDRAPFE a prelungit, până la 13 iulie 2017, ora 15.00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor POR 2016/6/6.1/2 și POR 2016/6/6.1/2 BI aferente OS 6.1 „Creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin modernizarea drumurilor județene”.

De asemenea, MDRAPFE a prelungit până pe 04.09.2017, ora 10.00, apelurile POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI și POR/2016/3/3.1/B/1/BI aferente OS 3.1 Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari

Asemeni și celorlalte prelungiri de apeluri de proiecte anunțate săptămâna trecută, modificările de termen s-au făcut după constatarea unor deficiențe la nivelul unei baze de date din componența sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor gestionat de Ministerul Administrației și Internelor, deficiențe care au avut ca rezultat dificultăți la înregistrarea î…