Treceți la conținutul principal

Fermierii au început sa primească fonduri europene

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (AFIR) a efectuat primele plăți aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea totală nerambursabilă a primelor plăților efectuate către 124 de tineri fermieri este de 3,8 milioane de euro.



Cu acest prilej, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim IRIMESCU, a înmânat notificările de plată primilor beneficiari ai Programului, un grup de tineri fermieri din localitatea Colibași, din județul Giurgiu.

„Mă aflu astăzi pentru prima dată în Colibași și am rămas impresionat pentru ca am văzut aici oameni tineri foarte gospodari. În localitate sunt 400 hectare de solarii și înmânăm astăzi primele notificari de plată pentru 29 de fermieri. Este extrem de important să aveți în vedere asocierea si cooperativele pentru a putea ieși pe piață. Este meritul beneficiarilor că au avut inițiativă, al primarului că i-a sprijinit și al colegiilor de la AFIR care au reușit să vireze banii fermierilor într-un timp foarte scurt,”a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu.

Beneficiarii care au primit efectiv fonduri europene nerambursabile accesate prin PNDR 2020 sunt cei ai Submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Valoarea totală nerambursabilă a primelor plăților efectuate către 124 de tineri fermieri este de 3.855.000 euro.

Această submăsură s-a bucurat de un interes deosebit, în cadrul său fiind depuse cele mai multe cereri de finanțare, 2.874, în valoare totală nerambursabilă de peste 120 milioane de euro. Dintre acestea, 1.388 cereri de finanțare cu o valoare de 58,6 milioane de euro au fost selectate pentru finanțare, până în prezent. Sesiunea continuă de primire a proiectelor aferentă anului 2015 pentru solicitanții de finanțare prin intermediul sM 6.1 s-a derulat între 25 martie 2015 și 30 octombrie 2015.

În conformitate cu procedurile și instrucțiunile de plată aprobate, prima cerere de plată (tranșa I) se va depune de către tânărul fermier în maxim 30 zile de la data semnării Contractului de finanţare. Tranșa I reprezintă un procent de 75% din valoarea sprijinului nerambursabil. A doua cerere de plată (tranșa II) se depune în maxim 33 de luni (57 de luni – pentru exploatații pomicole) de la data semnării Contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, inclusiv după implementarea standardelor europene (dacă este cazul). Tranșa II reprezintă un procent de 25% din valoarea sprijinului nerambursabil acordat.

De asemenea, precizăm că valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil acordat prin sM 6.1 tineriilor fermieri este de 50.000 de euro (în cazul exploatațiilor de dimensiuni mai mici, 12.000 – 29.999 SO, sprijinul este mai mic, respectiv 40.000 de euro).

Așadar, în termen de doar 3 luni de la închiderea sesiunii de depunere a proiectelor AFIR a efectuat primele plăți în contul beneficiarilor sM 6.1, trecând prin etapele procedurale de evaluare, selecție și contractare. Până la sfârșitul lunii AFIR are programate și alte plăți către beneficiari.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calendar lansare sesiuni PNDR în 2017

În data de 15.03.2017 a avut loc prima întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferentă anului 2017, întâlnire prezidată de domnul secretar de stat Alexandru Potor la care au participat un număr de 32 membri, alături de reprezentanții Autorității de Management pentru PNDR, reprezentanții AFIR, reprezentanții APIA și ai Directoratului General pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și aprobate în unanimitate propunerile de modificare a criteriilor de selecție aferente submăsurilor pentru realizarea de investiții in exploatațiile agricole/pomicole, în procesarea/marketingul produselor agricole ori pomicole, pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol, pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol/pomicol, precum și calendarul…

Absorbție de 82,5% pe POR 2007-2013 și peste 400 de proiecte depuse pe POR 2014-2020 în Regiunea Centru

La întâlnirea de lucru a reprezentanților administrației publice locale din Regiunea Centru, organizată de către ADR Centru în 22 martie 2017 în municipiul Brașov, peste 40 de persoane, primari, consilieri și președinții consiliilor județene din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au dezbătut informațiile de ultimă oră necesare pentru implementarea de noi proiecte cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional. În cadrul discuțiilor s-a pus mare accent pe stadiul proiectelor POR 2014-2020, pe tipurile de investiții care se decontează prin program, pe orizontul de timp prevăzut pentru contractarea proiectelor depuse, precum și pe lansarea următoarelor priorități de finanțare.

Întâlnirea de lucru a demarat cu o prezentare a activităților și proiectelor derulate de către ADR Centru pe parcursul anului 2016, care au contribuit la dezvoltarea Regiunii Centru. De asemenea, a fost prezentată și o sinteză a tuturor fondurilor europene accesate la nivelu…