Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2015

Dănescu, ARB: Românii care pot accesa fonduri europene mai mult şi mai bine au un sentiment de blazare

Persoanele care pot atrage fonduri europene pentru proiectele care necesită finanţare sunt de cele mai multe ori blazate şi pesimiste cu privire la rata succesului de accesare, având impresia că procesul este complicat şi costisitor, a afirmat miercuri preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.



"Românii care ar putea accesa mai bine şi mai mult fonduri europene au şi un sentiment de blazare, că nu are rost ori că este foarte complicat. Ceea ce ni se transmite ca mesaj, formatorii de opinie, că este un proiect cu rată foarte mică de succes, este foarte costisitor, şansa de a reuşi este numai pentru alţii şi, de asemenea, s-ar putea să ai şi alte necazuri", a afirmat Dănescu la o conferinţă pe tema fondurilor europene.

El a arătat că, în plus, băncile care au fost mai active pe cofinanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene au avut o "experienţă nefastă", înregistrând o percepţie negativă a publicului.

"Au fost câ…

Comisia Europeană a adoptat Programul de dezvoltare rurală al României pentru perioada 2014-2020

Programul de dezvoltare rurală (PDR) al României a fost adoptat oficial de către Comisia Europeană la data de 26 mai 2015, trasând prioritățile României pentru utilizarea celor aproximativ 9,5 miliarde EUR din fondurile publice disponibile pentru perioada de 7 ani.
Suma totală include: 8,1 miliarde EUR din bugetul UE, incluzând 112,3 milioane EUR transferați din plățile directe din cadrul PAC - Politica agricolă comună și 1,34 miliarde EUR reprezentând cofinanțarea națională, transmite Comisia Europeană printr-un comunicat de presă.
Programul de dezvoltare rurală al României se concentrează în principal asupra a 3 domenii prioritare:

promovarea competitivității și restructurarea în cadrul amplului sector agricol din România;protecția mediului și schimbările climatice; respectiv stimularea dezvoltării economice,crearea de locuri de muncă și o calitate mai bună a vieții în satele din România, care este de multe ori sub nivelurile UE și național. 
În cadrul primei priorități, „Comp…

Ministrul Fondurilor Europene, la prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a participat astăzi, 20 mai 2015, la prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020, alături de reprezentantul Comisiei Europene, Aurelio Cecilio (Direcția Generală Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune).



În cadrul întâlnirii au fost aprobate prin consens Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comitetului de Monitorizare, metodologia și criteriile folosite pentru selecția operațiunilor (inclusiv pentru proiectele non competitive). De asemenea, a fost prezentat un calendar orientativ pentru lansarea cererilor de propuneri pentru POCU 2014 – 2020, pentru anii 2015 si 2016.

„POCU este programul care stabilește prioritățile de intervenție ale României în domeniul ocupării forței de muncă, al incluziunii sociale și al educației pe termen lung. Având în vedere faptul că pentru programarea 2014-2020 marea parte a schimbărilor aduse cadrului de implementare a fondurilor europene urmăresc sim…

POSDRU: S-a deschis un help desk pentru potentialii beneficiari ai CPP 189 - Stagii de practica pentru studenti

AMPOSDRU si CNDIPT OIPOSDRU au publicat un comunicat conform caruia potentialii beneficiari interesati de depunerea de cereri de finantare in cadrul CPP 189 au la dispozitie servicii de help desk, pentru a facilita procesul de completare si transmitere a cererilor de finantare in cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte.

Intrebarile referitoare la Cererea de propuneri de proiecte nr. 189 pot fi transmise, prin e-mail, la adresa cndiptoiposdru@tvet.ro.

Sursa: AM POSDRU

POC 2014-2020: Se lanseaza primele competitii de proiecte!

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare - OI CERCETARE a anuntat ca se lanseaza competitile pentru sectiunile A-G ale Ghidului unic al solicitantului, Axei 1 din POC "CDI in sprijinul competitivitatii economice si dezvoltarii afacerilor".

Deschiderea aplicatiei competitii.research.ro pentru inregistrarea propunerilor de proiecte va incepe cu data de 27 mai 2015.

Click aicipentru a consulta Calendarul competitiilor
Descarca Ghidul unic sectiunile A-G

Descarca Pachetele aplicantului pentru: Sectiunea A- Investitii pentru departamentele de CD ale intreprinderilorSectiunea B- Clustere de inovareSectiunea C- Intreprinderi inovatoare de tip start-up si spin-offSectiunea D - Intreprinderi nou-infiintate inovatoareSectiunea E - Atragerea de personal cu competente avansate din strainatateSectiunea F - Proiecte de investitii pentru institutii publice de CD/universitatiSectiunea G- Parteneriate pentru transfer de cunostinte
Descarca Schema de ajutor de stat pentru CDI
D…

S-a lansat un nou apel de proiecte in cadrul Fondului pentru Inovare Civica. Peste 270.000 de dolari pentru ONGuri mici

Un nou apel pentru propuneri de proiecte de implicare in comunitate este deschis, incepand din 15 mai. Fondul pentru Inovare Civica, programul de finantare al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), pune la dispozitie organizatiilor neguvernamentale peste 270.000 de dolari, prin granturi in valoare de aproximativ 15.000 de dolari. Incepand cu 2015, programul se va derula in parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF), ce se alatura FDSC intr-un efort de a incuraja comunitatile sa isi contureze propriile modele de dezvoltare si implicare civica.

Fondul pentru Inovare Civica sprijina ideile inovatoare, ce aduc o crestere in participarea activa a cetatenilor la dezvoltarea comunitatii. Prin intermediul programului sunt finantate initiative in domenii precum: mobilizarea si responsabilizarea cetatenilor, actiuni de advocacy si monitorizare a institutiilor/autoritatilor publice si educatie civica si implicarea copiilor si tinerilor in viata comunitatii.

Pentru depuner…

Evaluare POR 2007-2013 – cât au schimbat banii europeni orașele care i-au folosit

Banii europeni folosiţi de cei care au făcut proiecte prin Programul Operaţional Regional au dus la crearea de locuri de muncă, servicii sociale mai bune, dotări mai bune în şcoli şi o dezvoltare a turismului, arată evaluarea POR făcută de Ministerul Dezvoltării, care gestionează programul.



Potrivit unui document al ministerului transmis luni presei, a fost analizat impactul fondurilor europene în cinci domenii, în perioada aprilie 2014 – martie 2015.

POR 2007-2013 se apropie de final, ultimele proiecte aflate în implementare trebuie încheiate până la sfârşitul anului 2015.

Analiza efectelor utilizării banilor europeni a ajuns la următoarele concluzii:
Regio a contribuit într-o măsură semnificativă la creşterea calităţii vieţii în oraşele care au beneficiat de fonduri prin acest program, iar centrele urbane au devenit mai atractive pentru persoanele active şi pentru mediul de afaceri.Infrastructurile de servicii sociale finanţate prin Regio au fost de mai bună calitate, au avut utiliza…

POSDRU: Noi Instructiuni privind implementarea proiectelor in cadrul DMI 3.1 si 6.1!

Autoritatea de Management pentru POSDRU a publicat astazi, 11 mai 2015:
Instructiunea nr. 107/11.05.2015 privind implementarea proiectelor finantate în cadrul DMI 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”.Instructiunea nr. 108/11.05.2015privind implementarea proiectelor finanțate în cadrul DMI 3.1. „Promovarea culturii antreprenoriale.
Sursa: AM POSDRU

România a primit scrisoarea de conformitate din partea Comisiei Europene pentru PNDR 2014-2020

România a primit din partea Comisiei Europene scrisoarea de conformitate pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-un comunicat remis AGERPRES.

Această comunicare reprezintă ultimul pas înaintea aprobării finale a PNDR și atestă faptul că la nivelul Comisiei Europene a fost încheiată etapa de consultare între serviciile de specialitate, iar Programul poate fi aprobat prin Decizie a acestui for european.

'Mai mult decât această confirmare pe care o așteptam, Comisia ne transmite faptul că putem demara implementarea globală a PNDR. Cu alte cuvinte, putem să dăm drumul la toate măsurile de finanțare, lucru pe care îl vom face în cursul lunii iunie. Deși nu este aprobarea formală, conformitatea de Program pe care am primit-o este momentul cheie al demarării PNDR 2020 și arată faptul că eforturile noastre și ale partenerilor noștri își arată roadele. (...)", a declarat Daniel Constantin, minist…