Treceți la conținutul principal

Fonduri UE: CONTRACTE de jumătate de miliard de lei vor fi semnate în aprilie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va semna, în luna aprilie, cu beneficiari publici şi privaţi mai multe contracte finanţate prin Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE) în valoarea totală de 587 de milioane lei, finanţare nerambursabilă, potrivit MFE.



„Este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007 – 2013”. Reaminte în comunicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Potrivit MFE, contractul "Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile” din cadrul Axei Prioritară 1 - Operaţiunea 1.1.1 face parte din Apelul 2014 prin care s-a finalizat semnarea contractelor de finanţare pentru proiectele care au obţinut peste 80 de puncte în urma procesului de evaluare şi selecţie.

Valoarea acestor contracte este de aproximativ 578 milioane lei, bugetul apelului stabilit iniţial la 267 milioane lei fiind suplimentat cu 311 milioane lei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CONSTRUIRE SERVICE - AUTO SI ACHIZITIONARE ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE, ECHIPAMENT INFORMATIC SI MOBILIER SPECIFIC IN CADRUL SC ORGANIC MEDIA SRL

Axa 4 - Masura 3 - 14.10.2011 - 20 luni
Localitate : Vaslui
Judet : Vaslui
Beneficiar : SC ORGANIC MEDIA SRL
Stadiu proiect : Finalizat


I. Solicitantul :SC ORGANIC MEDIA SRL
II. Localizarea proiectului: Regiunea de Dezvoltare Nord Est, localitatea VALUI, judetul VASLUI
III. Numarul contractului: nr. 2336 /14.10.2011
IV. Valoarea contractului de finantare
Valoare totală a proiectului (RON) Valoare eligibilă (RON)
Total eligibil din care:
FEDR Buget naţional Contribuţie beneficiar (RON) 1.946.449,29 946.342,49 662.439,74 0,00 283.902,75 din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRT - AM POR : 662.439,74 lei(70,00 % din valoarea eligibilă a proiectului) aproximativ : 149.181,34EURO

V. Obiectivele specifice proiectului finantat :
-cresterea cifrei de afaceri cu cca. 1.482% si a profitului net cu cca. 5.001% la SC ORGANIC MEDIA SRL, in termen de 12 luni de la finalizarea proiectului, ca urmare a prestarii a 8 tipuri de servicii de diagnoza, intretinere si reparatii a autove…

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.