Treceți la conținutul principal

Plouă în sala de naşteri a Spitalului Judeţean | Magazin Salajean

Plouă în sala de naşteri a Spitalului Judeţean | Magazin Salajean: Una dintre cele trei săli de naşteri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău este închisă de câteva zile, din cauza unor infiltraţiilor de apă. Rafalele violente de vânt de la sfârşitul săptămânii trecute, urmate, câteva zile mai târziu, de ploi au produs pagube la nivelul superior al clădirii în care funcţionează laboratorul, acolo unde se derulează lucrări de mansardare, în vederea amenajării unui spaţiu pentru Secţia Dermato-Venerice. „După vântul puternic de la sfârşitul săptămânii trecute, s-au produs infiltraţii care au afectat tencuiala unei săli de naşteri şi din hol. Din motive de siguranţă am decis ca activitatea din respectiva sală de naşteri să fie suspendată pe parcursul acestei săptămâni”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Farmacie înfiinţată în satul Amara cu sprijinul EBC

Locuitorii satului Amara din comuna Balta Albă (jud. Buzău) îşi vor vedea un al doilea mare vis împlinit. După renovarea şi modernizarea dispensarului medical, prin programul “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC) derulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost posibilă înfiinţarea unei farmacii. Astfel localnicii vor fi scutiţi de drumurile istovitoare până la Râmnicu Sărat şi cheltuielile aferente, uneori peste posibilităţile lor materiale.

O farmacie în localitatea lor natală rămăsese dorinţa cea mai mare a locuitorilor satului Amara, după reabilitarea şi dotarea la standarde europene a Dispensarului Medical, realizată în anul 2010 la iniţiativa managerului RECL Simona Necula. Tot prin eforturile sale susţinute şi cu mijloacele IT&C puse la dispoziţie prin programul EBC, această dorinţă va deveni realitate în scurt timp. Înfiinţarea farmaciei era absolut necesară, deoarece oamenii din comunitate, majoritatea în vârstă şi cu o stare de sănătate precară, s…

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

POR: Instrucțiune cu privire la perioada de implementare a unui proiect pentru care a fost semnat un contract înainte de 1 ianuarie 2014

AM POR a publicat, în data de 4 aprilie 2017, Instrucțiunea AMPOR nr. 34 cu privire la stabilirea perioadei de implementare a unui proiect pentru care a fost semnat un acord cadru/contract înainte de data de 1 ianuarie 2014, în cadrul apelurilor de proiecte lansate și a celor care urmează a fi lansate.

Astfel, perioada de implementare a Proiectului este de [durata] luni, respectiv între data [z/l/a] și data [z/l/a], aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor. În cazul unui proiect pentru care a fost semnat un acord cadru/contract înainte de data de 1 ianuarie 2014, perioada de implementare a proiectului va începe la data de 1 ianuarie 2014.

Documente:
Instructiunea 34.pdf