Treceți la conținutul principal

Linie ferată nouă pentru ruta Craiova-Calafat. Proiectul a trecut etapa studiului de fezabilitate

Călătoria de trei ore cu trenul între Calafat şi Craiova ar putea deveni istorie. Autorităţile vor să construiască o nouă cale ferată, care să lege Craiova de oraşul de pe malul Dunării. Investiţia de peste 500 de milioane de euro va fi realizată cu fonduri europene, însă, din păcate, proiectul ar putea fi gata abia în 2020.

În prezent, pe ruta Craiova-Calafat circulă zilnic trei trenuri dus-întors. Deşi este o distanţă de nici 100 de kilometri, o călătorie cu personalul până la malul Dunării durează fix 3 ore şi 5 minute, atât cât durează drumul cu trenul din Craiova până la Bucureşti. Cei mai nemulţumiţi sunt călătorii.
„Cu maşina faci o oră şi jumătate şi e logic că e foarte mult. Datorită trenului, e foarte vechi, nu e modern, ce să zic, ar trebui multe schimbări în legătură cu asta”, spune un călător.
Capăt de linie este Gara Calafat. Deşi noul pod Calafat-Vidin are linie de cale ferată şi călătoria ar putea continua în Bulgaria, pe aici nu trece niciun tren.
Ca tranzitul feroviar să aibă loc, ar trebui ca locomotiva care trece din Bulgaria în România să fie schimbată, pentru că reţeaua noastră nu este electrificată. Autorităţile promit că până în 2020 lucrurile se vor schimba. Un proiect european de construcţie a unei noi linii de cale ferată între Craiova şi Calafat deja a trecut etapa studiului de fezabilitate.
„A fost făcut studiul de fezabilitate, s-a aprobat în CT-ul nostru regional, s-a aprobat în CT-ul de la Bucureşti. Urmează să primim finanţarea pentru continuarea proiectului şi a executiei”, a precizat Popa Ingineru, directorul Regionalei CFR Craiova.
Proiectul are o valoare de aproximativ 566 de milioane de euro şi este important, pentru că porţiunea de cale ferată va face parte din coridorul european care leagă Londra de Istanbul.
The original article may still be available at http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Craiova/Stiri/Linie+ferata+noua+pentru+ruta+Craiova+Calafat

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

POR: Apel lansat pentru proiecte 2.1 A ITI Delta Dunarii, cu depunere incepand din 10 mai

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat, în data de 10.04.2017, apelul de proiecte nr. POR 2017/2/2.1.A/ITI/1, aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoa…

DEZVOLTAREA SC AXA DENTAL CLINIC SRL PRIN ACHIZITIONAREA DE ECHIPAMENTE SI DOTARI PENTRU TEHNICA DENTARA

Axa 4 - Masura 3 - 22.10.2012 - 12 luni
Localitate : Barlad
Judet : Vaslui
Beneficiar : SC AXA DENTAL CLINIC SRL
Stadiu proiect : Finalizat
I. Solicitantul :SC AXA DENTAL CLINIC SRL
II. Localizarea proiectului: Regiunea de Dezvoltare Nord Est, STR. REPUBLICII, NR 185, BARLAD, JUD. VASLUI
III. Numarul contractului: nr. 3472 /22.10.2012
IV. Valoarea contractului de finantare
Valoare totală a proiectului (RON) Valoare eligibilă (RON)
Total eligibil din care:
FEDR Buget naţional Contribuţie beneficiar (RON) 218.646,09 165.234,25 147.785,51 17.448,74 0,00 din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRT - AM POR : 165.234,25 lei(100,00 % din valoarea eligibilă a proiectului) aproximativ : 37.532EURO

V. Obiectivele specifice proiectului finantat :
-cresterea cifrei de afaceri cu minim 50% la sfarsitul primului an de operare;
-crearea a minim 2 noi locuri de munca.
VI. Grupul ţintă al proiectului finantat :
Beneficiari directi:
-SC AXA DENTAL CLINIC SRL;
-persoane fizice si juridice a…