Treceți la conținutul principal

Forumul Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, pe 28-29 octombrie, la Bucureşti

Forumul Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării va avea loc în zilele de 28 şi 29 octombrie la Bucureşti, reunind reprezentanţi guvernamentali din 14 state dunărene, alături de oficiali europeni.

"Forumul este evenimentul major al Strategiei Dunării, în condiţiile în care strategia este o realitate destul de specială, nu este o instituţie, nu este o organizaţie cu structuri proprii, este, de fapt, un mecanism de cooperare (...), o nouă formă a politicii de coeziune a Uniunii Europene, care, după extindere, a realizat că trebuie să-şi regândească oarecum mecanismele de realizare a acestei politici de coeziune, adaptându-le la o realitate cu state mai multe şi mult mai diferite din punct de vedere al nivelului de dezvoltare", a explicat diplomatul Carmen Podgorean, coordonator naţional pentru implementarea Strategiei Dunării.

Forumul, cu titlul "Regiunea Dunării - mai puternici împreună, mai puternici în lume", este organizat de Guvernul României împreună cu Comisia Europeană şi urmăreşte abordarea modului în care strategia ajută statele riverane să facă faţă provocărilor actuale comune, dar şi să influenţeze revitalizarea economiei, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Temele de discuţie vor aborda rolul Strategiei Dunării pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, echilibrarea dezvoltării economice cu ecologia şi gestionarea riscurilor de mediu, finanţarea proiectelor pentru Strategia Dunării în viitorul cadru de finanţare europeană 2014-2020.

Luni, în deschiderea forumului ce va fi găzduit de Palatul Parlamentului, vor susţine alocuţiuni preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, vicepremierul Liviu Dragnea, şefii diplomaţiilor română şi austriacă, Titus Corlăţean şi Michael Spindelegger.

În marja Forumului vor fi organizate reuniunea miniştrilor afacerilor externe şi reuniunea miniştrilor dezvoltării regionale din statele SUERD, evenimente conexe, precum 3rd Danube Financing Dialogue, seminarul Danube Innovation Partnership şi alte activităţi iniţiate de coordonatorii de arii prioritare ale strategiei. AGERPRES/(A, AS - autor: Victoria Vioară, editor: Florin Marin)

 

The original article may still be available at: http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/231966-Forumul-Anual-al-Strategiei-UE-pentru-regiunea-Dunarii-pe-2829-octombrie-la-Bucuresti.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

POR: Apel lansat pentru proiecte 2.1 A ITI Delta Dunarii, cu depunere incepand din 10 mai

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat, în data de 10.04.2017, apelul de proiecte nr. POR 2017/2/2.1.A/ITI/1, aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoa…

Ministerul Fondurilor Europene anunță că și-a păstrat numărul de angajați

În legatură cu informațiile apărute astăzi în mass media, potrivit cărora Ministerul Fondurilor Europene și-ar fi triplat numărul de angajați, Unitatea de Comunicare a MFE face următoarele precizări:

Ministerul Fondurilor Europene nu și-a modificat în această perioadă componența și nici numărul de angajați.

Inițial, prin HG 43/2013 privind organizarea și funcționarea MFE, instituția cuprindea 304 posturi (inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului).

Ulterior, prin preluarea Autorităților de Management, numărul de posturi s-a modificat după cum urmează:


- prin preluarea AM POSDRU și AM POSCCE s-a ajuns la un număr de 487 posturi (prin HG nr. 226/2014)
- prin preluarea AM POS Mediu și AM POS T s-a ajuns la un număr de 904 posturi (prin HG nr. 35/2015).
Așadar, în momentul preluării Autorităților de Management, în mod evident, numărul total al angajaților MFE a crescut, acesta cuprizând atât angajații inițiali ai instituției cât și angajații Autorităților de Ma…