Treceți la conținutul principal

Care vor fi priorităţile financiare pentru 2014-2020?

IPP: Prin actuala propunere a Acordului de Parteneriat comunicată Comisiei Europene, Guvernul riscă să rateze oportunitatea modernizării reale a unor sectoare de activitate cu nevoi urgente de sprijin
 
Propunerea Guvernului privind domeniile finanţabile în exerciţiul financiar 2014 - 2020, formulată prin recent lansatul Acord de Parteneriat, nu abordează strategic nevoile României, nu explică în mod convingător care sunt priorităţile de dezvoltare şi acţiunile vizate strategic în scopul de a obţine la finalul exerciţiului rezultate palpabile şi nu exprimă o atitudine angajantă de reformă şi modernizare a României la care să contribuie toate resursele, inclusiv fondurile europene, se arată într-un document al Institutului pentru Politici Publice. IPP consideră că prin actuala propunere a Acordului de Parteneriat comunicată Comisiei Europene, Guvernul României riscă să rateze oportunitatea modernizării reale a unor sectoare de activitate cu nevoi urgente de sprijin. "Guvernul continuă, din păcate, aceeaşi abordare inerţială a programării ca şi înainte de 2007, neprezentând, de-a lungul acestui an în care a desfăşurat un proces de consultare publică în vederea pregătirii acestui document, priorităţile de dezvoltare ale României în care, prin direcţionarea finanţării (nu numai UE, ci şi din Bugetul de Stat sau alte surse) se aşteaptă să obţină rezultate palpabile importante pentru dezvoltarea ţării", arată Institutul.
Totodată, se precizează că încă nu este timpul pierdut să se prezinte aceste priorităţi (pe domenii, dar şi la nivel regional), inclusiv prin comunicarea publică a propunerilor de alocare financiară pe fiecare obiectiv tematic, informaţii din care cei interesaţi să îşi poată da seama care este ierarhia nevoilor de dezvoltare ale României în viziunea Executivului. "Solicităm Guvernului să abordeze eficient alocarea financiară din fondurile structurale 2014 - 2020, propunând alocări proporţionale cu impactul aşteptat pentru fiecare obiectiv tematic, respectiv adaptate specificului regional, şi nu uniforme, aşa cum s-a întâmplat în actualul exerciţiu. În lipsa acestor informaţii, documentul Guvernului rămâne în primul rând o listă lungă de nevoi (prima parte a Acordului), incompletă din perspectiva Institutului, făcută probabil de o echipă de consultanţi diferită de cea care a redactat secţiunea privind acţiunile şi tacticile abordate pentru fiecare din cele 11 obiective tematice finanţabile în următorii 7 ani şi care nu a reuşit să determine asumarea politică a unor abordări vizionare/strategice de acţiune mai departe", se spune în document.

Îndeplinirea unor condiţii formale, în relaţiile cu reprezentanţii CE

"Atragem atenţia că orice ţară orientată spre dezvoltare identifică înţelept între domeniile prioritare pe acelea în care fondurile europene vor avea un aport semnificativ, asigurându-se că se vor atinge rezultate vizibile la sfârşitul investiţiilor (exerciţiului financiar, în cazul discuţiei de faţă). Este evident faptul că Guvernul s-a limitat la îndeplinirea unor condiţii formale în relaţiile cu reprezentanţii Comisiei, urmărind să scurteze perioada de negociere cu orice preţ, în detrimentul alocării timpului necesar identificării cu responsabilitate a acelor domenii care ar fi avut cea mai mare nevoie de banii europeni/s-ar fi văzut şi rezultate certe în următorii ani. Regretăm să constatăm că viziunea Guvernului României în alocarea viitoarelor fonduri structurale şi de coeziune estimate la aproape 40 de miliarde de euro se ghidează după principiul: pentru fiecare câte puţin - o viziune care nu va duce la dezvoltare, ci cel mult la stagnare, dacă nu regres/blocaj în sectoare-cheie de activitate", potrivit IPP.

"Guvernul ratează şansa de a realiza un parteneriat real cu mediul neguvernamental"

Institutul nu împărtăşeşte perspectiva Guvernului prin care aşază în centrul schemei de finanţare cu bani europeni administraţia şi aparatul funcţionăresc, aceştia devenind, în spiritul documentului, un scop în sine. "Documentul ar trebui să sprijine un eventual angajament de simplificare administrativă, concomitent cu acordarea unui suport adaptat sectorului privat - adevăratul motor al economiei. Guvernul ratează şansa de a realiza un parteneriat real cu mediul neguvernamental (companii, dar şi ONG-uri - recunoscute ca furnizând expertiză/servicii în domenii cu evidentă nevoie de modernizare) pe care nu îl menţionează ca fiind un colaborator cu statut egal în contextul investiţiilor structurale viitoare", consideră IPP.

The original article may still be available here: http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-10-22/Care+vor+fi+prioritatile+financiare+pentru+2014-2020%3F

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman redeschide apelurile de proiecte destinate comunităților marginalizate

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene, lansează variantele finale, îmbunătățite, ale Ghidurilor Solicitantului corespunzătoare apelurilor de proiecte POCU 4.1. „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360 grade) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome - regiuni mai puțin dezvoltate și regiune dezvoltată”, respectiv POCU 4.2. „Dezvoltarea Locală Integrată (DLI 360 grade) în comunitățile marginalizate”. Ghidurile solicitantului au fost relansate în consultare publică din data de 31 martie 2017 până în 10 aprilie 2017, forma finală a documentelor incluzând propuneri agreate, primite din partea publicului interesat.Apelurile de proiecte aferente acestor ghiduri de finanțare se deschid în sistemul informatic MySMIS2014 în data de 18 aprilie 2017, ora 10:00 și se închid în 16 iunie 2017, ora 16:00.Proiectele care vor fi finanțate viz…

POR: Instrucțiune cu privire la perioada de implementare a unui proiect pentru care a fost semnat un contract înainte de 1 ianuarie 2014

AM POR a publicat, în data de 4 aprilie 2017, Instrucțiunea AMPOR nr. 34 cu privire la stabilirea perioadei de implementare a unui proiect pentru care a fost semnat un acord cadru/contract înainte de data de 1 ianuarie 2014, în cadrul apelurilor de proiecte lansate și a celor care urmează a fi lansate.

Astfel, perioada de implementare a Proiectului este de [durata] luni, respectiv între data [z/l/a] și data [z/l/a], aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor. În cazul unui proiect pentru care a fost semnat un acord cadru/contract înainte de data de 1 ianuarie 2014, perioada de implementare a proiectului va începe la data de 1 ianuarie 2014.

Documente:
Instructiunea 34.pdf