Treceți la conținutul principal

10 milioane de euro pentru modernizarea Colegiului „Iulia Hasdeu“. Investiţie nouă: corp de clădire de 450 de metri şi cămin de 100 de persoane

În fapt, este vorba despre un amplu proces de reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare a infrastructurii educaţionale de la unul dintre cele mai mari instituţii de învăţământ preuniversitar din Capitală. Circa 1.000 de elevi studiază la acest liceu, proiectul fiind unul care a dus, printre altele, la extinderea clădirii cu un corp nou de 465 de metri pătraţi. 

Valoarea totală a proiectului este de 10.736.220 de euro din care, potrivit proiectului, contribuţia administraţiei locale este de 10.146.174 de lei (2.205.000 de euro), contribuţia Guvernului României este de 5.062.945 de lei (1.100.000 de euro), iar restul de 33.103.873 de lei (7.196.494 de euro) sunt fonduri europene nerambursabile.

„Pentru prima dată după 87 de ani, de la înfiinţarea colegiului în anul 1926, edilul sectorului 2 este primul care a demarat cel mai amplu proces de reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare a infrastructurii educaţionale de la “Hasdeu”, astfel încât să ofere elevilor condiţii excelente de învăţătură. Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate, astfel că la examenele de Bacalaureat din acest an, promovabilitatea elevilor de la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” a fost de 95,49 %, fapt care a poziţionat colegiul pe locul IV într-un top al unităţilor de învăţământ din sectorul 2, cu cei mai mulţi elevi care au promovat examenul“, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.

Corpul nou de clădire construit are demisol, parter, etaj şi mansardă unde sunt amenajate săli de clasă, laboratoare, dormitoare şi săli de studiu. De asemenea, la mansarda noului corp s-au amenajat dormitoare pentru elevii unităţii de învăţământ care sunt din provincie, căminul având acum o capacitate totală de peste 100 de locuri, săli de studiu şi compartimentări pentru fete şi băieţi.

De asemenea, întreaga clădire a colegiului, în suprafaţă de 6.150 de metri pătraţi şi care este formată din demisol, parter, etaj şi mansardă a fost cuprinsă într-un program de consolidare, reabilitare termică şi înlocuire a acoperişului.

Potrivit sursei citate, în urma accesării fondurilor europene, Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu” va avea noi laboratoare de informatică cu echipamente IT de ultimă generaţie pentru sălile de specialităţi unde vor funcţiona 182 de calculatoare, 23 de videoproiectoare şi 23 de laptop-uri, precum şi conectare la reţeaua de internet cu fibră optică.

Lucrările au început pe 7 septembrie 2011 şi ar urma să fie finalizate la începutul lui februarie anul viitor. Pentru detalii precise despre investiţie, poate fi accesată prezentarea proiectului depus la Comisia Europeană.  

The original article may still be available at http://adevarul.ro/news/bucuresti/10-milioane-euro-modernizarea-colegiului-iulia-hasdeu-investitie-corp-cladire-450-metri-camin-100-persoane-noi-1_526d07ecc7b855ff56864736/index.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

POR: Apel lansat pentru proiecte 2.1 A ITI Delta Dunarii, cu depunere incepand din 10 mai

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat, în data de 10.04.2017, apelul de proiecte nr. POR 2017/2/2.1.A/ITI/1, aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoa…

DEZVOLTAREA SC AXA DENTAL CLINIC SRL PRIN ACHIZITIONAREA DE ECHIPAMENTE SI DOTARI PENTRU TEHNICA DENTARA

Axa 4 - Masura 3 - 22.10.2012 - 12 luni
Localitate : Barlad
Judet : Vaslui
Beneficiar : SC AXA DENTAL CLINIC SRL
Stadiu proiect : Finalizat
I. Solicitantul :SC AXA DENTAL CLINIC SRL
II. Localizarea proiectului: Regiunea de Dezvoltare Nord Est, STR. REPUBLICII, NR 185, BARLAD, JUD. VASLUI
III. Numarul contractului: nr. 3472 /22.10.2012
IV. Valoarea contractului de finantare
Valoare totală a proiectului (RON) Valoare eligibilă (RON)
Total eligibil din care:
FEDR Buget naţional Contribuţie beneficiar (RON) 218.646,09 165.234,25 147.785,51 17.448,74 0,00 din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRT - AM POR : 165.234,25 lei(100,00 % din valoarea eligibilă a proiectului) aproximativ : 37.532EURO

V. Obiectivele specifice proiectului finantat :
-cresterea cifrei de afaceri cu minim 50% la sfarsitul primului an de operare;
-crearea a minim 2 noi locuri de munca.
VI. Grupul ţintă al proiectului finantat :
Beneficiari directi:
-SC AXA DENTAL CLINIC SRL;
-persoane fizice si juridice a…