Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2013

Ministrul Mediului: În ultimele 7 luni rata de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat

Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat în ultimele şapte luni, datorită unor eforturi susţinute, a declarat, luni, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, conform unui comunicat remis AGERPRES.



'La preluarea mandatului, Comisia Europeană rambursase României pentru POS Mediu suma de 197,17 milioane euro, respectiv rata absorbţiei era de 4,37%. După şapte luni, solicitările de plată către Comisia Europeană au ajuns la un total de 581,14 milioane euro, respectiv o rată de 12,88%. Putem remarca astfel, triplarea ratei, în doar 7 luni', a explicat Rovana Plumb.

Ministrul a subliniat faptul că buna relaţie de colaborare cu organismele europene au determinat ca POS Mediu să fie singurul program la care s-au reluat plăţile la sfârşitul anului, în valoare de aproape 200 milioane de euro. Datorită acestui lucru 'ne-am încadrat în ţinta de dezangajare şi România nu a pierdut din alocarea bugetară aferentă programului POS Mediu nici un euro la …

Prahova: Proiecte pentru reţele de canalizare în localităţi care nu au apă curentă

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că mai multe localităţi din judeţ derulează proiecte pentru construirea de reţele de canalizare în condiţiile în care acestea nu dispun încă de apă curentă.



Potrivit lui Cosma, în localităţile Puchenii Mari, Bătrâni şi Colceag nu este reţea de apă curentă, dar sunt în derulare proiecte de construire, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a unor reţele de canalizare, contractele fiind semnate în anul 2011.

De asemenea, preşedintele CJ Prahova a menţionat şi situaţia unor alte localităţi care desfăşoară proiecte prin Administraţia Fondului pentru Mediu, cofinanţarea la care s-au angajat depăşind de câteva ori bugetul lor anual.

''Canalizarea de la Cocorăştii Mislii costă 857 de miliarde de lei vechi şi 21% trebuie să pună primăria, deci bugetul ei pe patru ani. Colceag - 10,2 milioane de lei şi ei trebuie să pună 2,5 milioane. Colceag are buget propriu trei miliarde de lei…

Contract de 203 milioane de lei pentru managementul deşeurilor din Prahova. Modul de colectare se schimbă radical

Colectare selectivă în urban, recipiente pentru compost în localităţile rurale, staţii noi de transfer şi sortare a deşeurilor sunt doar câteva dintre obiectivele care trebuie realizate, până în 2015, în Prahova cu finanţarea obţinută pentru proiectul de management integrat al deşeurilor

Demarat în 2010, proiectul a obţinut finanţarea necesară abia în acest an, iar contractul a fost semnat luni, la Ploieşti, de către ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb şi preşedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma.

Valoarea totală a proiectului este de peste 203 milioane de lei, din care cheltuielile eligibile se ridică la peste 146 de milioane, fără TVA, bani care vin majoritar din fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat şi CJ Prahova.

România trebuie să se alinieze standardelor europene în domeniul gestionării deşeurilor, astfel că toate obligaţiile asumate prin contractul semnat luni trebuie finalizate până la 31 decembrie 2015.

Contractul prevede construirea…

Ministrul Eugen Teodorovici: „Autoritatile de Management a fondurilor europene se tem ca vine ANAF-ul si DNA-ul”

Una dintre principalele mize ale guvernarii lui Victor Ponta sta in mana fostului sau consilier, Eugen Teodorovici, numit ministru al Fondurilor Europene. Promisiunea sa este spectaculoasa: intr-un singur an, absorbtia banilor europeni in Romania va creste de la 11% (cat este astazi) la 50%. Care este solutia magica propusa de ministrul Teodorovici?

Eugen Teodorovici: "Programul Operational Regional se va debloca pe undeva prin luna martie cel tarziu, apoi Programul de Competitivitate speram prin martie-aprilie si cel tarziu mai-iunie Transporturi."

Ati stabilit doua obiective pentru absorbtia fondurilor europene: 50% pana la finalul lui 2013 si 80% pana in 2015. Chiar si premierul Ponta crede ca sunteti optimist. Care e reteta de masuri punctuale pentru a atinge aceste obiective ambitioase? Stiti dumneavoastra ceva ce noi ceilalti nu stim?

Eugen Teodorovici: Nu zic eu nimic nou, sunt lucruri foarte bine cunoscute. Poate uneori a fost o anumita teama in administratie in a a…

Spicuiri din Raportul Desp. Astra Năsăud pe anul 2012 (9 febr. 2013 – Sala festivă a Muzeului Grăniceresc Năsăud)

Cel de-al 23-lea Raport al Despărţământului Năsăud al Astrei Rediviva consemnează faptele individuale sau colective împlinite de astriştii Despărţământului năsăudean la nivelul anului calendaristic 2012.
Am trăit măreţia împlinirii celor 150 de ani în viaţa Asociaţiunii, vom avea tăria să continuăm ceea ce a fost bun în acest secol şi jumătate, mai ales în condiţiile unei globalizări accentuate şi a unei regionalizări pe care ne-o dorim fără mutilări. În evoluţia ei, ASTRA a făcut demonstraţii de conştiinţă românească, a făcut istorie cât timp românii n-au avut ţara lor, şi va face istorie cât timp românii vor avea conştiinţa acestui neam, mai puţin cei cosmopoliţi, care-şi defăimează Neamul şi Ţara sau cei care clachează fie în deznădejde, fie în desfrâu...
Ce poate face “ASTRA” într-o Românie membră a Uniunii Europene, pentru a-şi promova valorile culturale proprii româneşti?
- Poate să-şi folosească valoroasele tradiţii pe care românii le preţuiesc, indiferent unde trăiesc;
- Poate atr…

3,5 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Oborului

Primarul Cherecheş şi ministrul Dragnea au semnat contractul de finanţare
La finalul săptămânii trecute, la Bucureşti, primarul Cătălin Cherecheş şi ministrul dezvoltării, Liviu Dragnea, au semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Oborului, în valoare de 3,5 milioane de euro. În luna martie, tot în Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, urmează să fie semnat contractul de finanţare şi pentru reabilitarea străzii Electrolizei. Pe lângă importantele sume din fonduri europene care vor ajunge astfel în oraşul nostru, semnarea contractului pentru str. Oborului a spulberat şi un mit, aruncat pe piaţă de diverşi rău - voitori, care au alimentat opinia publică, din dorinţa de a induce în eroare cetăţenii, spunând că excluderea lui Cătălin Cherecheş din PNL, va izola oraşul nostru. Iată, Municipiul Baia Mare nu este izolat, dimpotrivă, se semnează importante contracte de finanţare, de ordinul milioanelor de euro.

Cătălin Cherec…

Radu Mazăre a anunţat că vrea să reabiliteze Cazinoul din Constanţa cu fonduri europene

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, luni, că intenţionează reabilitarea Cazinoului cu fonduri europene pentru că nu are certitudinea că va găsi un investitor care să facă acest lucru, iar apoi urmează să fie găsită o firmă care să-l folosească pentru jocurile de noroc.

"Cazinoul îl băgăm pe finanţare europeană. Nu am certitudinea că vom găsi un partener cu care să ne asociem şi care să investească cele şase - şapte milioane de euro necesare reabilitării şi atunci Nicușor Constantinescu mi-a propus să-l băgăm pe o linie de finanţare pe fonduri europene. El este în momentul ăsta pe procedură de finanţare pe fonduri europene. E adevărat că dacă va merge aşa şi nu găsim până atunci un partener să bage bani să-l facem mai repede, după ce va fi reabilitat, tot trebuie să ne asociem, că nu putem să-l operăm noi, primarul sau şefii de servicii să fie şefi de sală", a declarat Radu Mazăre, luni, la finalul şedinţei Consiliului Local.

Primarul a anunţat în anul …

Încă 4 miliarde de euro adugate fondurile europene

* Banii ar putea fi salvaţi de la dezangajare pe exerciţiul financiar 2007-2013

La cele circa 40 miliarde euro - fonduri UE obţinute din bugetul european aferent perioadei 2014-2020 - s-ar mai putea adăuga 4 miliarde euro, potrivit preşedintelui Traian Băsescu. Domnia sa a declarat căaceşti bani ar putea fi salvaţi de la dezangajare pe exerciţiul financiar 2007-2013, prin concesiile făcute de Consiliul European şi CE.
Preşedintele ţării a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că, urmare a solicitării Consiliului European de a face tot ce ţine de CE pentru a evita la maxim dezangajările, Jose Manuel Barroso s-a oferit să transfere "un număr suficient de oameni" să lucreze direct pe programe cu România.
"Deci, bani avem pe asistenţă tehnică ca să putem utiliza ajutorul Comisiei şi România să reuşească să folosească toată suma alocată", a mai spus Traian Băsescu.
Oficialul a precizat, anterior, sumele puse la dispoziţie ţării noastre din bugetul UE 2014-20…