Treceți la conținutul principal

Proiect de combatere a infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice, aprobat de CE

Un proiect de combatere a infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice, în valoare de peste 420 de mii de euro, a fost aprobat de către Comisie Europeană (CE), parteneri în acest proiect fiind Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, scrie Mediafax.

Consiliul Superior al Magistraturii salută, într-un comunicat de vineri, aprobarea finanţării de către Comisia Europeană a proiectului transnaţional dedicat combaterii fraudei în achiziţiile publice, intitulat "Fighting Public Procurement Criminality. An Operational Approach" (Combaterea infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice. O abordare operaţională). Proiectul, care se va derula pe durata a 26 de luni, a fost depus de Freedom House România, în cadrul Programului "Prevention and fight against crime: general call ISEC 2011", gestionat de către Direcţia Generală Afaceri Interne a Comisiei Europene.

CSM şi Institutul Naţional al Magistraturii au calitatea de parteneri, alături de alte autorităţi şi instituţii publice din România, cu un rol esenţial în succesul acestuia.

Grantul acordat, care acoperă 90 la sută din costurile proiectului, are o valoare totală de 427.120,00 de euro.

"Consiliul Superior al Magistraturii acordă o atenţie deosebită formării magistraţilor, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în materia combaterii infracţiunilor privind achiziţiile publice, răspunzând astfel nu doar recomandărilor Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ci, mai ales, interesului cetăţenilor români şi al mediului de afaceri de a avea proceduri transparente de achiziţii publice şi de prevenire şi combatere a corupţiei în sistemul public", spune sursa citată.


The original article may still be available at http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/proiect-de-combatere-a-infractionalitatii-in-domeniul-achizitiilor-publice-aprobat-de-ce-278043.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost publicat Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6

Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6, a fost publicat pe site-ul AFIR, la adresa: https://portal.afir.info/informatii_generale_rapoarte_si_liste_rapoarte_de_selectie

Anunț important pentru GAL-uri! A fost publicat Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01

Anunț important pentru GAL-uri! Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01, a fost publicat pe pagina oficială de internet a AFIR.

Acesta se află în cadrul secţiunii „Investiții PNDR”, subsecţiunea „LEADER- SM 19.2”.
https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_m_19_leader_sm19_2_actiuni_in_strategia_de_dezvoltare_locala

Reducerea costurilor de întreținere printr-un proiect de reabilitare termică

Finanțarea reabilitării termice a locuințelor prin POR 2014-2020

Al doilea proiect de finanțare prin POR 2014-2020 pentru municipiul Odorheiu Secuiesc și primul de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost semnat azi, 26.06.2017, la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Proiectul cu denumirea ”Reabilitare termică a blocurilor prin POR 2014-2020”, este finanțat prin prioritatea de investiții 3.1 ce vizează sprijinirea eficienței energetice. Acest proiect are o valoare totală de aproape 639.000 lei, din care circa 300.000 lei sunt solicitați de către beneficiarul proiectului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, spre finanțare nerambursabilă. Contractul de finanțare a fost semnat de către domnul Árpád Gálfi, primarul municipiului, precum și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Apelul de finanțare a proiectelor de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost deschis în 2016, în perioada mai-noiembrie. Deși au fost depuse de către autoritățile publice locale…