Treceți la conținutul principal

Alte firme vor face canalizarea din Târgu-Jiu

Situaţie ingrată pentru autorităţile locale din municipiu, care, în ciuda promisiunilor făcute de a finaliza cât mai repede lucrările la reţeaua de canalizare din partea de vest a oraşului, se văd nevoite să rezilieze contractul cu firmele care se apucaseră de proiectul respectiv la începutul anului.

Aparegio, operatorul de la nivel de judeţ, care a contractat fonduri europene substanţiale, de circa 90 de milioane de euro, pentru a realiza proiectul de extindere şi modernizare a reţelei de canalizare, a constatat acum, când lucrările trebuiau să fie trecute de jumătate, că nici pe sfert nu au fost realizate, firmele implicate în derularea investiţiei în bune condiţii având probleme financiare grave. Intrate în insolvenţă sau cu falimentul la poartă, societăţile care sperau că vor face lucrările cu câţiva muncitori şi la fel de „multe” utilaje mai mult au încurcat autorităţile.
Energoconstrucţia SA Bucureşti, ca lider de proiect, lucra cu Sincoservice SRL Craiova şi Presanitas SRL Târgu Jiu, iar ceea ce părea simplu, a devenit complicat. Simplu era faptul că Uniunea Europeană dădea zecile de milioane de euro pentru ca reţeaua de canalizare a oraşului să cuprindă şi cartierele mărginaşe sau nou apărute în ultimii ani. Proiectul va fi însă dus la bun sfârşit de către alţi constructori pentru că directorul Aparegio, Ion Popescu, spune că firmele cu care a semnat contractul acum doi ani vor avea investiţia reziliată şi le va mai fi oprită şi garanţia de 10% din valoarea lucrării. Cam atâta au şi încasat din lucrările de 15% executate, desemnarea unui nou constructor şi reluarea lucrărilor părând acum operaţiuni anevoioase şi greoaie pentru 2013, an în care investiţia ar fi trebuit finalizată. Ca şi în cazul drumului de la Bumbeşti-Jiu la Rovinari, ce trebuia modernizat de cinci ani, fondurile fiind deja asigurate, şi executarea reţelei de canalizare rămâne un vis frumos pentru locuitorii care îşi doresc să trăiască în condiţiile secolului 21.


The original article may still be available at http://www.gorjeanul.ro/actualitate/alte-firme-vor-face-canalizarea-din-targu-jiu?Itemid=127

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost publicat Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6

Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6, a fost publicat pe site-ul AFIR, la adresa: https://portal.afir.info/informatii_generale_rapoarte_si_liste_rapoarte_de_selectie

Anunț important pentru GAL-uri! A fost publicat Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01

Anunț important pentru GAL-uri! Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01, a fost publicat pe pagina oficială de internet a AFIR.

Acesta se află în cadrul secţiunii „Investiții PNDR”, subsecţiunea „LEADER- SM 19.2”.
https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_m_19_leader_sm19_2_actiuni_in_strategia_de_dezvoltare_locala

Reducerea costurilor de întreținere printr-un proiect de reabilitare termică

Finanțarea reabilitării termice a locuințelor prin POR 2014-2020

Al doilea proiect de finanțare prin POR 2014-2020 pentru municipiul Odorheiu Secuiesc și primul de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost semnat azi, 26.06.2017, la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Proiectul cu denumirea ”Reabilitare termică a blocurilor prin POR 2014-2020”, este finanțat prin prioritatea de investiții 3.1 ce vizează sprijinirea eficienței energetice. Acest proiect are o valoare totală de aproape 639.000 lei, din care circa 300.000 lei sunt solicitați de către beneficiarul proiectului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, spre finanțare nerambursabilă. Contractul de finanțare a fost semnat de către domnul Árpád Gálfi, primarul municipiului, precum și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Apelul de finanțare a proiectelor de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost deschis în 2016, în perioada mai-noiembrie. Deși au fost depuse de către autoritățile publice locale…