Treceți la conținutul principal

Agenţiile de Dezvoltare Regională chemate la Ministerul Dezvoltării pentru a pregăti finanţările europene în perioada 2014-2020

Procesul de pregătire a viitorului cadru de accesare şi implementare a programelor cu finanţare europeană nerambursabilă, pentru perioada 2014-2020, se află în plină derulare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
"Consultarea tuturor factorilor din regiunile de dezvoltare este deosebit de importantă în această etapă. În discuţiile de astăzi, ne-am asigurat că toţi actorii locali sunt sau vor fi implicaţi în procesul de pregătire a următoarei programări a fondurilor europene. O abordare integrată a dezvoltării regionale trebuie să ţină seama de punctele de vedere ale autorităţilor publice locale, ale instituţiilor deconcentrate, ale mediului economic şi ale sectoarelor sanitar şi universitar. Încurajez primăriile şi consiliile judeţene să participe cât mai activ la acest proces, pentru că modul în care schiţăm acum viitoarele programe europene le va influenţa în mod direct capacitatea de dezvoltare pe termen mediu", a declarat Marcel Boloş secretar de stat în cadrul MDRT.

Declaraţia a avut loc în cadrul întâlnirii de lucru cu Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) pe care Marcel Boloş a coordonat-o miercuri la sediul MDRT. Întâlnirea a vizat evaluarea respectării calendarului de lucru stabilit la nivel naţional pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene şi dezbaterea unor teme privind mecanismele şi instrumentele concrete de lucru.

ADR-urile au prezentat stadiul elaborării proiectelor de analiză socio-economică pentru fiecare regiune în parte, proiecte care vor sta la baza întocmirii viitoarelor Programe de Dezvoltare Regională şi a Acordului de Parteneriat 2014-2020. MDRT a propus o nouă structură pentru dezvoltarea regională, prin care municipiile şi oraşele din România au fost împărţite în două categorii de poli: metropolitani şi urbani. De asemenea, au fost propuse, ca element de noutate, criterii de selecţie pentru proiectele strategice care vor fi implementate de regiuni în următoarea perioadă de programare, 2014-2020.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat şi despre oportunitatea modificării actualului cadru legal pentru dezvoltarea regională, cu accent pe creşterea rolului şi a importanţei Consiliilor de Dezvoltare Regională. Totodată, s-a stabilit ca, până la data de 21 septembrie a.c., să fie trimise la minister propunerile ADR-urilor de modificare a legii dezvoltării regionale, urmând ca dezbaterile în acest sens să fie continuate în data de 5 octombrie a.c.


The original article may still be available at http://www.administratie.ro/articol.php?id=41032

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost publicat Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6

Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6, a fost publicat pe site-ul AFIR, la adresa: https://portal.afir.info/informatii_generale_rapoarte_si_liste_rapoarte_de_selectie

Anunț important pentru GAL-uri! A fost publicat Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01

Anunț important pentru GAL-uri! Manualul de procedură aferent submăsurii 19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“, versiunea 01, a fost publicat pe pagina oficială de internet a AFIR.

Acesta se află în cadrul secţiunii „Investiții PNDR”, subsecţiunea „LEADER- SM 19.2”.
https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_m_19_leader_sm19_2_actiuni_in_strategia_de_dezvoltare_locala

Reducerea costurilor de întreținere printr-un proiect de reabilitare termică

Finanțarea reabilitării termice a locuințelor prin POR 2014-2020

Al doilea proiect de finanțare prin POR 2014-2020 pentru municipiul Odorheiu Secuiesc și primul de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost semnat azi, 26.06.2017, la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Proiectul cu denumirea ”Reabilitare termică a blocurilor prin POR 2014-2020”, este finanțat prin prioritatea de investiții 3.1 ce vizează sprijinirea eficienței energetice. Acest proiect are o valoare totală de aproape 639.000 lei, din care circa 300.000 lei sunt solicitați de către beneficiarul proiectului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, spre finanțare nerambursabilă. Contractul de finanțare a fost semnat de către domnul Árpád Gálfi, primarul municipiului, precum și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Apelul de finanțare a proiectelor de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost deschis în 2016, în perioada mai-noiembrie. Deși au fost depuse de către autoritățile publice locale…