Treceți la conținutul principal

Programul EBC, o prezenţă permanentă în comunitatea Dalboşeţ

Odată cu intrarea în marea familie a proiectului “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC), un program derulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, localitatea Dalboşeţ (jud. Caraş-Severin) a beneficiat întru totul de tehnologiile moderne IT&C şi de accesul la cunoaştere oferit membrilor comunităţii. Astfel, centrul PAPI a devenit o atracţie pentru localnici. Ei îi trec pragul pentru a-şi căuta parcelele pe Internet, ca să poată accesa fonduri de la APIA, să-şi caute locuri de muncă în ţară sau străinătate sau chiar să înveţe să devină antreprenori.

Dalboşeţul este o comună relativ izolată din Caraş-Severin. O zonă superbă, dar greu accesibilă, departe de lume. „O localitate cu 1700 de locuitori care nu are nici măcar frizerie”, spune Nicolae Găină, manager RECL.

Cu toate acestea, locuitorii sunt în pas cu lumea civilizată şi află în timp real toate noutăţile legislative. Acest lucru este posibil graţie centrului PAPI din comună, unul din cele 4 noduri de importanță publică din comunitate. Managerul RECL spune că la PAPI vin zilnic zeci de localnici. Cei mai mulţi sunt tineri, care nu au acasă un calculator şi care navighează pe internet. Unii îşi fac chiar şi cumpărături online. Dar, alături de ei, sunt şi persoane mai în vârstă, interesate de legislaţie. Ei vin la centru şi caută pe diverse portaluri legi şi explicaţii ale acestora.

„Au venit şi bătrâni, să-şi caute parcelele de teren din aplicaţia on-line APIA, pentru a accesa fonduri pentru terenuri. Acum sunt localnici care vin să-şi caute un loc de muncă în străinătate”, a explicat Nicolae Găină.

Antreprenor în lumea satului

La Dalboşeţ, locurile de muncă sunt foarte puţine, însă oamenii au livezi şi animale. Ei au fost ajutaţi să poată scrie un proiect pentru a deveni antreprenori. Astfel, au fost organizate cursuri destinate exclusiv şomerilor în cadrul proiectului POSDRU „S.I.O.M – Servicii integrate de ocupare în muncă în regiunea vest”. Un număr 30 de cursanţi au învăţat cum pot să-şi întocmească un plan de afaceri şi cum să acceseze o finanţare. Unii dintre ei au scris proiecte şi acum aşteaptă să primească finanţare pentru a-şi dezvolta o afacere.

„În curând, la Dalboşeţ vom organiza din nou cursuri destinate şomerilor. Suntem parteneri într-un proiect cu Teregova care se numeşte „Traseul spre angajare trece prin formare” şi avem deja doritori care vor să se califice într-o meserie”, a adăugat Nicolae Găină.

Locuitorii din Dalboşeţ sunt încântaţi că pot să se specializeze chiar la ei în comună şi mai ales, fără să plătească sume importante de bani. La Timişoara, un asemenea curs costă peste 1.200 de lei, la care se adaugă şi costurile unei navete de 200 de kilometri. Locuitorii din Dalboşeţ vor să se califice în diverse meserii, tocmai pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă, în ţară sau chiar în străinătate.

Pentru a-i determina pe cei din Dalboşeţ să devină antreprenori, managerul RECL si-a manifestat deja intentia de a participa la cea de-a doua editie a competitiei de business eAntreprenor 2012, derulat de MCSI.

„Până acum, Centrul PAPI s-a dovedit a fi foarte important în viaţa locuitorilor din Dalboşeţ”, a concluzionat managerul RECL, Nicolae Găină.


The original article may still be available at http://www.ecomunitate.ro/Programul_EBC,_o_prezenta_permanenta_%C3%AEn_comunitatea_Dalboset(25493).html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CONSTRUIRE SERVICE - AUTO SI ACHIZITIONARE ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE, ECHIPAMENT INFORMATIC SI MOBILIER SPECIFIC IN CADRUL SC ORGANIC MEDIA SRL

Axa 4 - Masura 3 - 14.10.2011 - 20 luni
Localitate : Vaslui
Judet : Vaslui
Beneficiar : SC ORGANIC MEDIA SRL
Stadiu proiect : Finalizat


I. Solicitantul :SC ORGANIC MEDIA SRL
II. Localizarea proiectului: Regiunea de Dezvoltare Nord Est, localitatea VALUI, judetul VASLUI
III. Numarul contractului: nr. 2336 /14.10.2011
IV. Valoarea contractului de finantare
Valoare totală a proiectului (RON) Valoare eligibilă (RON)
Total eligibil din care:
FEDR Buget naţional Contribuţie beneficiar (RON) 1.946.449,29 946.342,49 662.439,74 0,00 283.902,75 din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRT - AM POR : 662.439,74 lei(70,00 % din valoarea eligibilă a proiectului) aproximativ : 149.181,34EURO

V. Obiectivele specifice proiectului finantat :
-cresterea cifrei de afaceri cu cca. 1.482% si a profitului net cu cca. 5.001% la SC ORGANIC MEDIA SRL, in termen de 12 luni de la finalizarea proiectului, ca urmare a prestarii a 8 tipuri de servicii de diagnoza, intretinere si reparatii a autove…

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.