Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2012

Orban: Pe zona achiziţiilor publice, procedurile privind proiectele europene au devenit mai dificile

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, că procedura a fost îngreunată pentru proiectele cu fonduri europene în ceea ce priveşte zona de achiziţii publice, dar respectarea acestor condiţii este esenţială pentru a evita riscul suspendării unor programe operaţionale."Foarte multă lume este nemulţumită că în unele zone procedura nu a fost simplificată, ci chiar îngreunată. Şi, într-adevăr, pe zona achiziţiilor publice procedurile sunt mai dificile decât erau anterior, dar trebuie să înţelegem că, dacă nu le vom respecta, riscăm ca, mai devreme sau mai târziu, să ne trezim cu programe operaţionale suspendate", a spus Orban.El a precizat că beneficiarii de proiecte "trebuie să înţeleagă că e finalmente în interesul lor ca cel puţin pe zona achiziţiilor publice aceste proceduri să fie respectate pe deplin".Ministrul a explicat că, în schimb, "pe alte zone" au fost făcute "simplificări mai importante şi cu măsuri menite să accelere…

Procesul rectorului UMF Iaşi se judecă la Suceava

Curtea de Apel a judecat ieri, primul termen în presupusul dosar de corupţie al şefului Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae în care 9 persoane şi 3 firme - sunt acuzaţi că au trucat o licitaţie cu fonduri europene pentru achiziţia unui sistem de învăţare electronică. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată la sfârşitul anului trecut pentru o paguba de 5 milioane de lei provenite din Fondul European de Dezvoltare Regională. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru toate funcţiile deţinute, Astărăstoae a încasat lunar venituri de 28 de mii de lei. Următorul termen al procesului va avea loc pe 25 mai.The original article may still be available athttp://www.evenimentul.ro/articol/procesul-rectorului-umf-iasi-se-judeca-la-suceava.html

Stelian Fuia: Când nu voi mai fi ministru, probabil mă voi apuca de apicultură

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a declarat sâmbătă, în cadrul vizitei la "Târgul Naţional al Mierii", că probabil se va dedica apiculturii după încheierea mandatului de ministru şi a recomandat românilor "să se întoarcă cu faţa către unul dintre sectoarele agricole foarte profitabile"."Când nu voi mai fi ministru, probabil mă voi apuca de apicultură. Recomand românilor să se întoarcă cu faţa către unul din sectoarele agricole foarte profitabile. Orice apicultor câştigă bani la ora actuală şi are un business bun. Decât să te vaieţi că nu ai loc de muncă, să stai în şomaj sau să aştepţi să obţii un un loc de muncă prost plătit, mai bine te întorci în mediul rural", a menţionat Fuia.Acesta a adăugat că există fonduri europene pentru deschiderea unei afaceri în acest domeniu, dar şi Programul Naţional Apicol pentru susţinerea investiţiilor în apicultură."Apicultura este un domeniu de mare viitor în România. În toate dezbaterile publice vedem că ne …

ADR Centru a învăţat cum să atragă eficient fonduri europene de la Landul Brandenburg

Împlinirea a 10 ani de parteneriat româno – german din Regiunea Centru a fost marcată printr-o conferinţă internaţională organizată joi, la Alba Iulia, de Agenţia de Dezvoltare Regională cu sprijinul Reprezentanţei Landului Brandenburg în Regiune şi cu sprijinul Ministerului Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania. Conferinţa a fost organizată pentru a marca împlinirea a 10 ani de la semnarea primului contract dintre ADR Centru şi Ministerul Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania, privind colaborarea în cadrul Proiectelor de Twinning, parteneriat instituţional între administraţii. În cadrul conferinţei nu am discutat doar despre activităţile derulate în comun în ultimul deceniu, ci mai ales despre viitoarele provocări şi oportunităţi de abordare ale acestora. Am beneficiat de know-how german pentru pregătirea implementării acestor programe şi acum vom demara colaborarea pentru întocmirea unor proiecte viabile, care să răspundă cerinţelor Strategiei Europa 2020″…

Şapte semne că nu ai stofă de întreprinzător

După ani de studiu academic şi personal, bani investiţi în educaţie şi training, următorul pas pare angajarea pe un post bun sau pornirea propriei afaceri. Dar dacă intenţionezi să porneşti propria afacere, studiază întâi lista compilată de cei de la inc. com, pentru a vedea dacă are rost să porneşti o afacere pe cont propriu.Dacă vreuna din afirmaţiile de mai jos te descrie, poate că ar fi mai bine să renunţi la ideea de antreprenoriat:1. Ziua ta de lucru trebuie să includă o parte de "timp liber". Atunci când profitul şi veniturile sunt un vis în­depărtat, ultimul lucru de care ai timp e contul de Facebook, forumurile sau Twitter.Când începi o afacere, poţi să renunţi la ideea de timp liber, pentru că nu vei avea timp nici măcar pentru lucrurile esenţiale.Aşa că începe acum. Spune-le adio prietenilor de pe Facebook (cel puţin celor care nu au şanse să-ţi devină clienţi într-o bună zi)şi concentrează-te pe propriile gânduri, nu pe acelea ale bloggerilor tăi pref…

Comisia Europeană vrea cheltuieli mai mari din bugetul UE. Mai multe state refuză însă majorarea contribuţiilor

Comisia Europeană va cere, miercuri, statelor membre ale UE să accepte o creştere "substanţială" a cheltuielilor din bugetul UE pentru anul 2013, pentru a se putea acoperi nevoile privitoare la cofinanţarea unor proiecte, relatează vineri France Presse, citând surse europene.Până în prezent a fost avansată suma de 9 miliarde de euro suplimentari faţă de bugetul pe 2012, care însă nu a fost confirmată oficial. În orice caz, va fi vorba despre o creştere "substanţială", conform aceloraşi surse.Proiectul ar urma să fie discutat miercurea viitoarea în Colegiul comisarilor europeni, în condiţiile în care ţări ca Franţa şi Marea Britanie se opun oricărei creşteri a contribuţiilor lor naţionale la bugetul comunitar.În urmă cu câteva luni, Consiliul UE a decis limitarea la 129 miliarde de euro a cheltuielilor în bugetul UE pentru 2012, cu 4 miliarde mai puţin decât propuseseră Comisia Europeană şi Parlamentul European, pentru a pune bugetul comunitar în concordanţă cu rigo…

Profesorii ieşeni, educaţi pentru era tehnologiei

Peste 4.000 de profesori de la toate diciplinele sunt instruiţi de formatori în domeniul IT în cadrul proiectului „La un click de educaţia modernă şi eficientă". Obiectivul proiectului este dezvoltarea competenţelor personalului didactic în domeniul digital.Profesorii ieşeni sunt învăţaţi să utilizeze noile tehnologii în pregătirea şi predarea lecţiilor la clase. Aceştia sunt instruiţi pe parcursul a 160 de ore de către 52 de formatori.Cele 4.050 de cadre didactice care vor beneficia de aceste cursuri în IT sunt împărţite în 10 serii.Prima serie, formată din 490 de cursanţi, deja au absolvit programele de formare.„Cadrele didactice vor putea pregăti lecţiile utilizând instrumentele digitale, vor avea şi o platformă la dispoziţia lor. Formarea profesorilor se face la final de săptămână, iar colegii formatori merg cât mai aproape de cursanţi. Acest proiect este acreditat", spune Liliana Romaniuc, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (IŞJ).Proiectul este finanţat din fondu…

Primim peste 14 miliarde euro de la Comisia Europeană

Suma estimată a fi rambursată Romîniei de către Comisia Europeană (CE), în perioada 2012-2013, pe principalele fonduri post-aderare, este de peste 14,068 miliarde euro, conform Programului de Convergenţă pentru 2012-2015. Pentru 2012 este estimată a fi rambursată de CE o sumă de circa 5,873 miliarde euro, iar în 2013 – 8,196 miliarde euro. Pe Fonduri Structurale şi de Coeziune ar urma să fie rambursate 8,97 miliarde euro, pe Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – 2,808 miliarde euro, pe Fondul European pentru Pescuit – 116,63 milioane euro şi pe Fondul European de Garantare Agricolă – 2,174 miliarde euro. The original article may still be available athttp://www.ziarulfaclia.ro/primim-peste-14-milioane-euro-de-la-comisia-europeana/

Ministrul Internelor vrea schimbarea statutului poliţiştilor

Gabriel Berca, ministrul Administraţiei şi Internelor, s-a întâlnit, ieri, la sediul Poliţiei Neamţ, cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din judeţul nostru, ocazie cu care a punctat mai multe aspecte care ţin de apropiata campanie electorală.La întrunirea la care a participat şi secretarul de stat Petre Tobă, ministrul a prezentat priorităţile acestui an, punând accent pe combaterea evaziunii fiscale şi pe atragerea de fonduri europene. De asemenea, şeful MAI a subliniat faptul că trebuie un statut al poliţistului care să-l apere pe omul legii. "După părerea mea, poliţistul nu trebuie să aibă un statut de funcţionar public. Poliţistul care apără siguranţa cetăţeanului trebuie să fie la dispoziţia acestuia 24 de ore din 24. Poliţistul, jandarmul, pompierul, fiecare dintre această categorie profesională trebuie să aibă un statut care să-i permită să intervină eficient, iar în cazul în care o persoană ultragiază un reprezent…

Un oras din Moldova are cel mai mare grad de absorbtie a fondurilor europene din tara

Municipalitatea din Botosani reprezinta un model la nivel national in ce priveste gradul de absorbtie a fondurilor europene. Daca media pe tara este de 6%, la Botosani nivelul este de 60%, potrivit declaratiilor reprezentantilor locali.

Astfel, municipiul Botosani a atras 130 de milioane de euro din fonduri europene si are cel mai mare grad de absorbtie al fondurilor UE din tara. Multe dintre proiecte sunt la un stadiu avansat si se vor finaliza cu mult inainte de termenul stabilit. Primarul a dat ca exemplu proiectul privind modernizarea sistemului de termoficare, derulat de alte sapte municipii din tara. Daca municipalitatea botosaneana a ajuns la un stadiu de aproximativ 65%, iar la finele lunii mai se estimeaza ca va fi pus in functiune noul CET, toate celelalte orase sunt la faza de organizare a licitatiilor.La proiectul ce prevede reabilitarea inelului principal de strazi lucrarile sunt avansate, sistemul de supraveghere video a fost dat in folosinta in cateva zile, iar proiect…

Premierul Ungureanu: Nu vor fi suspendate fondurile europene pentru România

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a dat, duminică, asigurări că fondurile europene pentru România nu vor fi suspendate.“Nu vreau să mă gîndesc deocamdată la aşa ceva, pentru că facem tot posibilul ca acest lucru să nu se întîmple. Aşadar, nu pun răul în faţă şi sper să nu se întîmple aşa ceva. Şi vă asigur că acest lucru nu se va întîmpla. Cel puţin în acest moment”, a spus premierul, care a efectuat o vizită pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.Ungureanu a admis însă că “sunt foarte multe probleme”, iar “unele dintre ele au putut fi rezolvate”. “Ştiţi foarte bine, că, de la începutul guvernării, am declarat că absorbţia de fonduri europene este strategic importantă pentru noi deci, vă imaginaţi, că facem tot ceea ce se poate în acest sens”, a spus primul ministru.El a anunţat că, în acest scop, săptămîna viitoare, va avea loc o nouă întîlnire a Comitetului interministerial care va analiza realizările de pînă acum, efectele actelor normative adoptate de Guvern în urmă cu trei să…

Spectrul blocării fondurilor europene, o ameninţare îndepărtată pe moment pentru România

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a dat asigurări că fondurile europene pentru România nu vor fi suspendate, făcându-se toate eforturile pentru continuarea absorbţiei care este de o importanţă strategică pentru ţară."Nu vreau să mă gândesc deocamdată la aşa ceva, pentru că facem tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. Aşadar, nu pun răul în faţă şi sper să nu se întâmple aşa ceva. Şi vă asigur că acest lucru nu se va întâmpla. Cel puţin în acest moment", a spus premierul, cu ocazia unei vizite efectuate duminică pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, transmite Agerpres.Ungureanu a admis însă că "sunt foarte multe probleme", iar "unele dintre ele au putut fi rezolvate"."Ştiţi foarte bine, că, de la începutul guvernării, am declarat că absorbţia de fonduri europene este strategic importantă pentru noi deci, vă imaginaţi, că facem tot ceea ce se poate în acest sens", a spus primul ministru.El a anunţat că, în acest scop, săptămâna viit…

România şi Bulgaria invită patru state din regiune să adere la proiectul de spaţiu aerian comun

România şi Bulgaria vor invita Republica Moldova, Serbia, Muntenegru şi Macedonia să adere la proiectului Danube FAB, prin care va fi instituit un bloc funcţional de spaţiu aerian comun, care nu va mai fi dictat de graniţele geografice, procesul fiind parte a unui proiect UE. România şi Bulgaria au semnat în luna decembrie a anului trecut un acord pentru înfiinţarea blocului funcţional de spaţiu aerian (Danube FAB) prin care cele două state vor avea un singur spaţiu comun. Uniunea Europeană a iniţiat în 2004 proiectul "Cer Unic European" (Single European Sky – SES) pentru a crea un spaţiu aerian integrat, prin stabilirea unor norme comune în statele membre. SES presupune crearea unor "blocuri funcţionale de spaţiu aerian" proiectate dincolo de graniţele naţionale şi care au în vedere fluxurile de trafic. Noile criterii de configurare a spaţiului vor depinde de necesităţile tehnice şi operaţionale, nu de graniţele geografice. "Succesul acestui proiect cu un pu…