Treceți la conținutul principal

Campusul ecologic de cinci stele se inaugurează mâine la Braşov

După trei ani de la implementare proiectului, Campusul Genius a devenit realitate, iar de acum, la Braşov, se vor putea cerceta soluţii combinate de energii regenerabile şi tradiţionale pentru producţia de electricitate şi încălzire.

Campusul are cel mai mare câmp de panouri solare din Sud-Estul Europei, iar inovaţiile cercetătorilor de la Braşov vor putea fi folosite în viitor de toată lumea.

Pentru realizarea acestuia au fost investite 60 de milioane de lei din fonduri structurale şi alte 26 de milioane de lei, din fondul comunităţii academice.

Costuri de întreţinere mici

Cele 11 clădiri de laboratoare ale campusului, dar şi cea destinată spaţiilor de educaţie, sunt realizate în conceptul clădirilor cu autonomie energetică ridicată, iar câteva dintre soluţiile implementate în institut au grad avansat de noutate la nivel european: soluţii de valorificare a iluminatului natural sau sisteme IT cu consum de enetrgie redus.

The original article may still be available at http://www.adevarul.ro/locale/brasov/Campusul_ecologic_de_cinci_stele_se_inaugureaza_maine_la_Brasov_0_655134623.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Reducerea costurilor de întreținere printr-un proiect de reabilitare termică

Finanțarea reabilitării termice a locuințelor prin POR 2014-2020

Al doilea proiect de finanțare prin POR 2014-2020 pentru municipiul Odorheiu Secuiesc și primul de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost semnat azi, 26.06.2017, la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Proiectul cu denumirea ”Reabilitare termică a blocurilor prin POR 2014-2020”, este finanțat prin prioritatea de investiții 3.1 ce vizează sprijinirea eficienței energetice. Acest proiect are o valoare totală de aproape 639.000 lei, din care circa 300.000 lei sunt solicitați de către beneficiarul proiectului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, spre finanțare nerambursabilă. Contractul de finanțare a fost semnat de către domnul Árpád Gálfi, primarul municipiului, precum și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Apelul de finanțare a proiectelor de reabilitare termică din Regiunea Centru a fost deschis în 2016, în perioada mai-noiembrie. Deși au fost depuse de către autoritățile publice locale…

A fost publicat Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6

Raportul de Selecție aferent submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, etapa lunară 6, a fost publicat pe site-ul AFIR, la adresa: https://portal.afir.info/informatii_generale_rapoarte_si_liste_rapoarte_de_selectie

POR: Apel lansat pentru proiecte 2.1 A ITI Delta Dunarii, cu depunere incepand din 10 mai

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat, în data de 10.04.2017, apelul de proiecte nr. POR 2017/2/2.1.A/ITI/1, aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoa…