Treceți la conținutul principal

Grecia trebuie să restituie UE 425 milioane de euro din subvenţii agricole


Grecia va trebui să restituie circa 425 milioane de euro din subvenţii agricole acordate de guvern în condiţii neconforme cu legislaţia Uniunii Europene, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Reuters.

Detaliile privind momentul restituirii fondurilor vor fi stabilite după decizia oficială a Comisiei şi publicarea ei în Jurnalul Oficial al UE, a indicat purtătorul de cuvânt. 'Depinde de Grecia să decidă cum le va restitui', a afirmat acesta, întrebat dacă statul elen va trebui să recupereze banii de la fermieri.

Aceştia au obţinut ajutoarele după ce au blocat autostrăzile la începutul lui 2009, timp de mai multe săptămâni, închizând practic punctele de frontieră cu Bulgaria şi tăind legăturile Atenei cu alte oraşe. Ei cereau subvenţii şi reduceri de impozite pentru a face faţă crizei economice globale.


În momentul aprobării pachetului de ajutor de către guvern, presa din Grecia se întreba dacă aceasta nu constituie o încălcare a legislaţiei europene în materie de ajutoare de stat şi ironiza eşecul guvernului de a primi autorizarea Bruxelles-ului. 'Nu există nicio problemă cu Uniunea Europeană', dădea asigurări ministrul agriculturii de la acea vreme, Sotiris Hatzigakis.

Sectorul agricol al Greciei este unul dintre cele mai mari din UE în raport cu dimensiunea economiei naţionale, contribuind cu 3% la PIB. Sectorul s-a restrâns însă considerabil în ultimul deceniu, şi constă acum mai ales din ferme mici, care depind pentru supravieţuire de subvenţiile europene şi de preţurile minime garantate.

The original article may still be available at http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/grecia-trebuie-sa-restituie-ue-425-milioane-de-euro-din-subventii-agricole-159104.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

PASAJ RUTIER SUBTERAN OITUZ - STEFAN GUSE, MUNICIPIUL BACAU, JUDETUL BACAU

Program Operational: Programul Operational Regional
Axa Prioritara: Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport
Domeniul Major de Interventie: Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane, soselelor de centura
Operatiunea indicativa: Reabilitarea si modernizarea retelei de strazi urbane
Titlul: PASAJ RUTIER SUBTERAN OITUZ - STEFAN GUSE, MUNICIPIUL BACAU, JUDETUL BACAU
Numele beneficiarului: Primaria Municipiului Bacau din MUNICIPIUL BACAU, jud. BACAU

2,66 miliarde euro disponibili pentru fermierii din România pentru aplicare măsuri de mediu și climă

Fermierii din Regiunea Centru pot accesa angajamentele aplicabile măsurilor de mediu şi climă în cadrul cărora sunt disponibile sume de cca. 2,66 miliarde euro (Măsura 10 – 1,071 miliarde euro, Măsura 11 – 236,42 milioane euro, Măsura 13 – 1,355 miliarde euro).

Cu scopul asigurării tuturor informațiilor necesare pentru continuarea angajamentelor deschise pe parcursul anilor precedenți care se află în derulare în acest an, dar şi pentru asigurarea sprijinului necesar pentru deschiderea unor noi angajamente în anul 2017, au fost elaborate o serie de documente informative şi de ghidare, utile în accesarea şi implementarea cu succes a angajamentelor. Printre acestea găsiți pliante informative privind schemele / măsurile de plată pentru care se poate solicita sprijin prin cererea unică de plată în campania 2017, completarea electronică a cererii unice de plată, normele de eco-condiţionalitate aplicabile, dar lista zonelor eligibile, hărți și alte materiale informative.

Pentru a aduce aces…