Treceți la conținutul principal

11 intersectii din Zalau - monitorizate cu camere video


Intersectiile principale ale Zalaului vor fi dotate, in acest an, cu semafoare noi, dar si cu camere video menite sa-i surprinda „calcand pe bec” pe toti conducatorii auto indisciplinati. Fie ca nu acorda prioritate, ca trec pe rosu la semafor sau ca apasa pana la podea pedala de acceleratie – acestia se vor trezi de acum inainte cu amenzi la domiciliu.

Cele mai aglomerate intersectii din municipiul Zalau vor fi dotate cu sisteme inteligente de monitorizare si control al traficului rutier, acestea avand rolul de a-i depista pe soferii care trec pe culoarea rosu la semafor, care efectueaza depasiri neregulamentare sau care incalca limita maxima de viteza. Este vorba de intersectii aflate pe bulevardul Mihai Viteazul, pe traseul Inspectoratul Teritorial de Munca – Primaria Zalau: astfel, vor fi montate semafoare noi si camere la intersectia bulevardului Mihai Viteazul ca strazile Corneliu Coposu - Gheorghe Doja - Unirii (langa sediul primariei); cu strada Tudor Vladimirescu (zona Autogarii Zalau), cu strada Simion Barnutiu (zona Scala), cu strada Pacii (langa "Ciuperca"), cu strada Armoniei (la Uz Casnic), cu strada Tudor Vladimirescu (zona Perla). De asemenea, vor fi amplasate sisteme performante de supravhegere a traficului rutier si la trecerile de pietoni de langa Inspectoratul Teritorial de Munca Salaj (zona industriala) si cea de langa Rominserv Valves.

Alte trei intersectii aflate pe asa zisa „centura” a orasului vor fi dotate cu echipamente de semaforizare aflate in prezent pe bulevard, dar care vor fi reamplasate intrucat se afla in stare buna de functionare. Este vorba de intersectia strazilor Andrei Saguna si Kossuth (deasupra Parcului Central), intersectia strazilor Tudor Vladimirescu si Gheorghe Lazar (langa Tribunalul Salaj), intersectia strazilor Tudor Vladimirescu si Porolissum (langa Sectia de Boli Infectioase).

Restul echipamentelor de semaforizare existente in oras sunt expirate moral si nu mai fac fata conditiilor actuale de trafic din municipiu, acest lucru fiind vizibil mai ales in orele de varf, cand in mai multe intersectii din oras se formeaza ambuteiaje.

Un proiect de 15 milioane de lei

Primarul Zalaului, Radu Capilnasiu, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca pentru implentarea sistemului de management al traficului in Zalau contractul de finantare a fost semnat in 2011, acesta fiind ultimul asemenea contract semnat inainte de finele anului. Valoarea totala a proiectului este de 15,4 milioane de lei, din care 10 milioane de lei reprezinta fonduri europene nerambursabile, 5,1 milioane de lei inseamna finantare nerambursabila din bugetul central, iar circa 250.000 de lei reprezinta aport din bugetul local (contributia minima de 2 la suta din valoarea totala a proiectului, n.r.).

Amenzi prin posta

Potrivit directorului Directiei Generale de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primariei Zalau, Aurel Bican, noul sistem de monitorizare a traficului, care include semafoare noi si camere video, este unul deschis, permitand adaptarea comenzilor in functie de necesitatile aparute ulterior. Totodata, sistemul permite stocarea datelor inregistrate in trafic si refolosirea lor automata, in scopul fluidizarii traficului in oras. „Spre exemplu, in zilele de vineri, sistemul de monitorizare va inregistra un numar crescut de masini. In vinerea urmatoare, sistemul va putea decide singur aplicarea unei unde verzi mai lungi la semafor, astfel incat circulatia sa fie fluidizata”, a explicat Aurel Bican.

Potrivit acestuia, toate datele inregistrate de camerele video vor fi transmise Politiei Rutiere, care ii va putea sanctiona contraventional pe conducatorii auto care nu respecta legislatia in vigoare. Amenzile vor sosi la domiciliul soferilor prin posta.

Fara cozi la semafor

In aceeasi conferinta de presa, managerul proiectului, Rodica Ciurte, a declarat ca obiectivul principal il reprezinta imbunatatirea accesibilitatii si a traficului in centrul orasului si asigurarea unui transport de calitate, rapid, sigur si nepoluant. "Prin acest proiect se are in vedere implementarea unui sistem inteligent de management al traficului, iar intersectiile semaforizate vor fi echipate cu automate de dirijare a circulatiei si de relationare intre acestea. Totodata, este vizata cresterea sigurantei circulatiei auto si pietonale prin implementarea sistemului de detectare a trecerii pe culoarea rosie a semaforului si a depasirii vitezei legale", a declarat Rodica Ciurte.

Potrivit managerului de proiect, modernizarea intersectiilor va avea un impact pozitiv asupra calitatii vietii locuitorilor din municipiu. Printre obiectivele proiectului se numara si reducerea timpilor de stationare in intersectii, ceea ce duce la un consum redus de carburanti, implicit la reducerea poluarii mediului cu emisii de noxe cauzate de trafic si zgomot asociat traficului, precum si reducerea impactului asupra sanatatii populatiei.

Proiectul intitulat "Sistem de management al traficului in municipiul Zalau" este finantat prin Programul Operational Regional Axa 1 "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - potentiali poli de crestere". Durata de implementare a proiectului este de zece luni, astfel ca sistemul sus amintit va fi functional cel tarziu in luna octombrie a acestui an.

The original article may still be available at http://www.magazinsalajean.ro/index.php?cmd=article&artid=30416

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A fost modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 şi Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6

În 05.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul privind modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor” aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr 332/2016 în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 a programului operațional regional şi Ordinul 2656/05.04.2017 pentru modificarea ”Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr 3161/2016”, ce conţine condiţii specifice  pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 - Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul  Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2.

PASAJ RUTIER SUBTERAN OITUZ - STEFAN GUSE, MUNICIPIUL BACAU, JUDETUL BACAU

Program Operational: Programul Operational Regional
Axa Prioritara: Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport
Domeniul Major de Interventie: Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane, soselelor de centura
Operatiunea indicativa: Reabilitarea si modernizarea retelei de strazi urbane
Titlul: PASAJ RUTIER SUBTERAN OITUZ - STEFAN GUSE, MUNICIPIUL BACAU, JUDETUL BACAU
Numele beneficiarului: Primaria Municipiului Bacau din MUNICIPIUL BACAU, jud. BACAU

2,66 miliarde euro disponibili pentru fermierii din România pentru aplicare măsuri de mediu și climă

Fermierii din Regiunea Centru pot accesa angajamentele aplicabile măsurilor de mediu şi climă în cadrul cărora sunt disponibile sume de cca. 2,66 miliarde euro (Măsura 10 – 1,071 miliarde euro, Măsura 11 – 236,42 milioane euro, Măsura 13 – 1,355 miliarde euro).

Cu scopul asigurării tuturor informațiilor necesare pentru continuarea angajamentelor deschise pe parcursul anilor precedenți care se află în derulare în acest an, dar şi pentru asigurarea sprijinului necesar pentru deschiderea unor noi angajamente în anul 2017, au fost elaborate o serie de documente informative şi de ghidare, utile în accesarea şi implementarea cu succes a angajamentelor. Printre acestea găsiți pliante informative privind schemele / măsurile de plată pentru care se poate solicita sprijin prin cererea unică de plată în campania 2017, completarea electronică a cererii unice de plată, normele de eco-condiţionalitate aplicabile, dar lista zonelor eligibile, hărți și alte materiale informative.

Pentru a aduce aces…